15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 https://stiridecacao.ro 300

Pățanie de toată jena: Cu ce bani falși a vrut un vrâncean să cumpere brânză – FOTO

bani falsi vrancea
0 Comments

Cu toții știm cât de inventivi suntem noi, românii, însă povestea asta pare să fie ruptă din statul paralel. Iată cu ce bani falși a vrut un vrâncean să cumpere brânză de la un târg, crezănd că nu se va prinde nimeni.

Un bărbat din județul Vrancea, în vârstă de 50 de ani, va rămâne în istoria județului ca fiind cel mai curajos. Altfel nu pot să-mi explic cum a putut merge cu mai multe bancnote de 200 de lei, copii xeroxate, să cumpere brânză și altele de-ale gurii, de la un târg din Dumbrăveni, același județ.

În urma experimentului eșuat, omul s-a ales în schimb cu oamenii legii pe urmele lui. Aceștia îl cercetează acum pentru săvârşirea infracţiunilor de fals de monedă şi tentativă de uz de fals, scrie Adevărul.

Dar să vă spunem întâmplarea, căci, dacă n-ar fi, presa n-ar povesti.

Bărbatul a mers, așadar, în târgul de la Dumbrăveni  să cumpere produse alimentare cu bancnote de 200 lei trase la xerox. Că erau trase la xerox poate nu ieșea în ochi, doar că omul le-a și desenat pe unele cu carioci. Așa a rezultat o chestie ce seamănă mai degrabă cu mini-tablouri de amator.

 

Astfel,  în clipa în care a fost luat la întrebări de jandarmi, bărbatul s-a panicat și a aruncat pe jos cele nouă aşa zise bancnote de 200 lei. Luat la întrebări, vrânceanul a recunoscut fapta.  În urmă cu o lună a făcut mai multe copii xerox după o bancnotă de 200 lei. I-a venit apoi ideea  de a veni la piaţă pentru a face cumpărături cu acestea, scriu cei de la Adevărul.

Pățitul a fost dus ulterior la sediul poliției pentru verificări, iar „bunurile” au fost ridicate.

Să sperăm că după terminarea verificărilor acestea vor fi expuse la vreun muzeu. Trebuie să recunoaștem, sunt adevărate capodopere.

Previous
Next
Narcis

Narcis Rosioru, Jurnalist

0 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.